Consumatorii par a fi mai interesați de IA, decât companiile. Cel puțin asta spune EY într-un studiu

Educatie

Aproape trei sferturi dintre companiile globale (72%) au integrat și implementat la scară largă Inteligența Artificială (IA) în aproape toate inițiativele, însă doar o treime dintre acestea dispun de măsuri de control adecvate pentru modelele actuale dedicate noii tehnologii, arată studiul EY Responsible AI Pulse, publicat miercuri, scrie Agerpres. Conform cercetării, 99% dintre liderii executivi au declarat că sunt cel puțin pe cale de a implementa pe scară largă IA, în timp ce aproape două