Constănțean admis la Stanford: Doar 300 din 8.000 de candidați au fost acceptați, iar doar 30 au primit bursă
Educatie
Un tânăr român a fost admis în prestigiosul program Stanford Summer Session 2026, organizat de Universitatea Stanford din Statele Unite, unul dintre cele mai competitive programe academice de vară din lume. Costin Iulian Cocea, din Constanța, se numără printre cei aproximativ 300 de studenți selectați din peste 8.000 de aplicanți, iar performanța sa este cu atât mai remarcabilă cu cât doar 30 dintre cei admiși au primit și bursă, acesta fiind inclus în acest grup restrâns. Potrivit scrisorii
din zilele anterioare