Succes răsunător la Timișoara: „Filosofia de Brand”, cartea Oanei Barbu, lansată în fața unei săli arhipline
Educatie
Lansarea volumului „Filosofia de Brand”, semnat de Oana Barbu și publicat la Editura Tritonic, s-a transformat într-un adevărat eveniment cultural și academic la Timișoara. Găzduită de galeria META Spațiu, manifestarea a atras un public numeros, sala dovedindu-se neîncăpătoare pentru cei interesați să descopere o perspectivă științifică și profesionistă asupra conceptului de brand în societatea contemporană. Autoarea, lector universitar în cadrul Universității de Vest din Timișoara, și-a
din zilele anterioare