Leila se trezi speriată, puțin transpirată sub căciula de mohair. Metroul se oprise probabil de ceva vreme, pentru că nu mai era nimeni în vagon, iar un droid cu o figură umană oarecum preocupată se aplecase deasupra scaunului ei și o privea cu compasiunea tipică roboților companiei de metrou Cluj: jumătate empatie, jumătate iritare că cineva îndrăznea să țină pe loc rama de metrou înainte să se retragă la depou. - Vă e bine, e totul în regulă?, scârțâi robotul. Leila se uită nedumerită în jur.