Inaugurarea președintelui Franklin D. Roosevelt: speranță în mijlocul furtunii

Paradigma de interes

Autor:Alexandru Eduard Balaci Introducere Pe 4 martie 1933, la Washington D.C., zeci de mii de americani au privit cu sufletul la gură ceremonia de inaugurare a celui de-al 32-lea președinte al Statelor Unite: Franklin Delano Roosevelt (FDR). Țara se afla într-o criză profundă : Marea Depresiune care făcea ravagii, milioane de oameni erau șomeri, iar sistemul bancar american era în pragul colapsului. Într-un astfel de context, momentul investirii lui Roosevelt nu a fost doar o simplă