Ajutor de înmormântare 2025. Cât dă statul, după modificările din legea pensiilor, când aproape toate serviciile funerare s-au scumpit
Petru Mazilu
Odată cu creșterea salariului minim pe economie, s-a modificat și valoarea punctului de referință, de care depind atât de multe ajutoare de la stat, inclusiv acest ajutor de înmormântare. Astfel, de la data de 1 ianuarie 2025, indemnizația a fost mărită semnificativ. Pe de altă parte, din luna septembrie a anului 2024, a fost adoptată noua lege a pensiilor care a modificat și condițiile de acordare a ultimilor bani pe care îi poți lua de la stat. Astfel,familiile persoanelor asigurate vor primi
din zilele anterioare