Interdicțiile pentru copii pe social media se răspândesc pe glob. Ce au în comun Australia, Marea Britanie, Indonezia și Malaezia

Tehnologie

Australia a dat startul, Indonezia și Malaezia au urmat, iar Marea Britanie tocmai a anunțat că va face același lucru până în 2027. În mai puțin de un an, interdicțiile privind accesul minorilor la rețelele sociale au trecut de la experiment izolat la tendință globală, deși nimeni nu știe cu certitudine dacă ele funcționează, notează The Guardian. Când Australia a introdus în decembrie interdicția privind accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale, impactul său global rămânea de văzut.