Învăţătura Preotului de mir – „Preoţia este o misiune dumnezeiască, preotul este un ambasador al Lui Dumnezeu trimis ca să facă lucrarea Lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor”!

Educatie

Între multele slujiri ale preotului, predica pare, la o privire superficială, cel mai uşor de realizat, dar, probabil, sub impulsul societăţii civile ori al platourilor de televiziune, toţi din jurul preotului au un sentiment de senzaţie, însă, copiii de-acasă şi cei de la biserică mi-au dat nădejdi. Într-o cercetare efectuată în vremea studenţiei la teologie, am căutat să văd, ce fel de predică îşi doresc tinerii, iar, marea majoritate dintre tineri cereau predici scurte şi la subiect, dar,