Una dintre cele mai bune formații de thrash metal din lume, Megadeth, parte din ”Big Four”, a anunțat că se va retrage

accident

„Sunt atât de mulți muzicieni care au ajuns la sfârșitul carierei, fie accidental, fie intenționat” , a declarat joi Dave Mustaine, fondatorul și liderul Megadeth, într-un comunicat citat de The Guardian . „Majoritatea dintre ei nu reușesc să se retragă în condițiile dorite, de pe culmile succesului, și asta este situația în care mă aflu eu în acest moment al vieții mele.  Am călătorit în întreaga lume și am câștigat milioane și milioane de fani, iar cea mai grea parte din toate acestea este

Tag-uri: accident