Antena 3, amendată de CNA, pentru atacurile la Daniel Constantin şi familia acestuia
Antena 3
În trecut un „alintat” al trustului Intact, pe când era membru în Partidul Conservator, Daniel Constantin, secretar general al Guvernului din partea PNL, a ajuns să fie ţinta atacurilor Antenei 3 CNN. Publicitate Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat Antena 3 CNN cu o amendă de 5.000 de lei pentru ediţia emisiunii Sinteza zilei din 20 ianuarie, în care a fost difuzat un reportaj amplu despre afacerile lui Daniel Constantin şi ale familiei sale. „Daniel Constantin, ocupat cu
din zilele anterioare