AMB nu a justificat banii pentru „Generaţia Tech”. Curtea de Conturi: toţi cei 4 ani sunt cu probleme
Curtea de Conturi
Iniţiat în mandatul fostului primar al Braşovului, Allen Coliban, programul Generaţia Tech, derulat de Agenţia Metropolitană Braşov (AMB), a intrat în atenţia Curţii de Conturi. De altfel, în timpul verificărilor, echipa de audit a descoperit şi unele probleme. Printre altele, reprezentanţii Curţii de Conturi au precizat că, pentru cele 4 ediţii ale programului, AMB a încheiat contracte de prestări servicii pentru formarea beneficiarilor în domeniul informatic. Auditorii au menţionat că
astăzi