Colocviu internațional găzduit de UPG Ploiești, la care a fost prezent, ca fost absolvent, și ministrul Energiei din Republica Moldova
Petrol
N. D. Conform reprezentanților UPG Ploiești, în perioada 12 – 14 noiembrie 2025, Facultatea de Tehnologia Petrolului și Petrochimie din Universitatea Petrol – Gaze din Ploiești a organizat a șasea ediție a Colocviului Internațional ”Energie și Protecția Mediului”, eveniment dedicat cercetării științifice, inovării și schimbului de bune practici în domeniul energiei și al protecției mediului. Evenimentul a reunit specialiști, cercetători, cadre universitare, doctoranzi și reprezentanți ai
din zilele anterioare