FACIAS sesizează instanța în dosarul „Pfizer vs România”. Persoanele care au fost implicate urmează să răspundă patrimonial

Pfizer

Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă sunt deja urmăriți penal pentru memorandumurile din 2021. Acum, ei aruncă vina pe adversarii politici și pe cetățeni Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului anunță că va depune o acțiune în instanță pentru recuperarea celor peste 600 de milioane de euro pe care statul român a fost obligat să le plătească în procesul cu firma Pfizer, de la semnatarii contractului în cauză, precum și de la cei care au stat impasibili față de această

Tag-uri: Pfizer