Spitalul „Sf. Pantelimon” a primit o ambulanţă de peste 80.000 de euro. Motivul pentru care stă nefolosită, potrivit directorului medical

Salariu

Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” din Bucureşti a primit, în urma unei sponsorizări, o ambulanţă evaluată la peste 80.000 de euro, însă autosanitara nu poate fi utilizată pentru că salariul ambulanţierului care ar trebui să o conducă este unul foarte mic, de puţin peste 3.000 de lei, scrie News.ro. „Am primit printr-o sponsorizare o ambulanţă, 82.000 de euro, ultimul model, nou-nouţă, de la o firmă grecească care e în România de 30 de ani şi ne-a făcut cadou această ambulanţă. Am

Tag-uri: Salariu Bucureşti