Primăria face lumină pe drumul spre noua creşă care îşi va deschide curând porţile

TVA

Prima creşă construită după Revoluţie în Zărneşti a fost finalizată luna trecută, lucrările, cu o valoare de de 13,98 milioane de lei + TVA, fiind finanţate prin PNRR. Aceasta ar urma să fie deschisă pentru copii după ce se vor obţine toate avizele şi se va angaja personalul necesar, astfel că, până atunci, reprezentanţii Primăriei vor să pună la punct şi alte investiţii conexe. Una dintre acestea este realizarea iluminatului public pe strada de legătură spre creşă. Pentru realizarea reţelei de

Tag-uri: TVA

din zilele anterioare