Un autocar plin cu peste 30 de persoane s-a răsturnat în Turcia. Sunt 9 morţi şi 25 de răniţi

Infotrafic

Un autocar plin cu peste 30 de persoane s-a răsturnat pe un drum din Turcia şi, din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru nouă dintre călători, transmit AFP, dpa şi Xinhua, citând autorităţile şi media locale, potrivi Agerpres. Restul pasagerilor, 25 de oameni, au fost duşi de urgenţă la spitale, iar şapte dintre ei se află în stare critică. Într-un alt accident care a avut loc pe autostrada Antalya-Isparta şapte persoane şi-au pierdut viaţa şi cinci au fost rănite. Şaisprezece

Tag-uri: autostrada accident